Despre accesul aplicațiilor la camera web

Infractorii pot încerca să obțină acces neautorizat la camera web prin intermediul unui software special. Kaspersky Total Security blochează accesul neautorizat la camera web și vă înștiințează că accesul a fost blocat. În mod implicit, Kaspersky Total Security blochează accesul la camera web pentru aplicațiile care au fost incluse în grupurile Restricționat la nivel superior sau Nu este de încredere.

În fereastra de setări pentru Control aplicații puteți permite accesul la camera web pentru aplicațiile incluse în grupurile Restricționat la nivel superior și Nu este de încredere. Dacă o aplicație din grupul de încredere Restricționat la nivel inferior încearcă să se conecteze la camera web, Kaspersky Total Security afișează o notificare și vă solicită să decideți dacă doriți sau nu să acordați aplicației respective acces la camera web.

Dacă o aplicație căreia în mod implicit îi este interzis accesul încearcă să acceseze camera web, Kaspersky Total Security afișează o notificare. Notificarea prezintă informații despre faptul că o aplicație instalată pe computer (de exemplu, Skype™) primește în prezent date video de la camera web. În lista verticală de notificare, puteți bloca accesul aplicației la camera web sau puteți continua pentru a configura setările pentru accesul aplicației la camera web. Această notificare nu este afișată dacă aplicațiile se execută deja în modul ecran complet pe computer.

În lista derulantă a notificării privind datele video primite de aplicație, puteți alege să ascundeți notificările sau puteți continua cu configurarea setărilor de afișare a notificărilor.

În mod implicit, Kaspersky Total Security permite accesul la camera web aplicațiilor care necesită permisiunea dvs. dacă interfața cu utilizatorul a aplicației este în curs de încărcare, de descărcare sau dacă nu răspunde, iar dvs. nu puteți permite în mod manual accesul.

Funcția de protejare a accesului la camera web are următoarele caracteristici și limitări:

Faceți clic pe acest link pentru a vedea lista de camere web acceptate.

Pentru a activa protecția împotriva accesului neautorizat la camera web, trebuie activată componenta Control aplicații.

Protecția camerei web are limitări dacă aplicația s-a instalat în Microsoft Windows 10 Anniversary Update (RedStone 1).

Începutul paginii