Despre modul Aplicații de încredere

În Kaspersky Total Security, puteți crea un mediu securizat pe computer, denumit modul Aplicații de încredere, în care pot fi lansate numai aplicații cu starea De încredere. Modul Aplicații de încredere este util dacă utilizați un set stabil de aplicații bine-cunoscute și nu aveți nevoie să executați frecvent aplicații necunoscute noi descărcate de pe internet. Dacă se execută modul Aplicații de încredere, Kaspersky Total Security blochează toate aplicațiile pe care Kaspersky Lab nu le-a catalogat ca fiind de încredere. Decizia de a avea sau nu încredere într-o aplicație se poate lua în baza informațiilor primite de la Kaspersky Security Network, a detaliilor semnăturii digitale a aplicației, a nivelului de încredere a programului de instalare și a sursei de descărcare a aplicației.

Modul Aplicații de încredere are următoarele funcționalități și limitări:

Modul Aplicații de încredere poate fi activat automat sau manual. Atunci când modul Aplicații de încredere este activat manual, tuturor aplicațiilor instalate pe computer le este alocată starea De încredere. Aplicațiilor care sunt instalate după activarea modului Aplicații de încredere nu li se va aloca starea De încredere. Aceste aplicații vor fi procesate în conformitate cu regulile generale ale componentei Control aplicații.

De asemenea, puteți activa manual modul Aplicații de încredere după ce Kaspersky Total Security analizează sistemul de operare și aplicațiile instalate. Dacă Kaspersky Total Security analizează și detectează faptul că pe computer sunt instalate aplicații necunoscute, dar aceste aplicații vă sunt cunoscute, vă recomandăm să activați modul Aplicații de încredere și să permiteți în avans pornirea acestor aplicații

Modul Aplicații de încredere este activat în mod automat dacă analiza aplicației Kaspersky Total Security a sistemului de operare și a aplicațiilor instalate relevă faptul că pe computer se utilizează în cea mai mare parte aplicații de încredere.

Atunci când modul Aplicații de încredere este activat, Kaspersky Total Security poate bloca aplicații care nu au fost încă recunoscute ca fiind de încredere. Dacă folosiți astfel de aplicații,. puteți permite executarea lor și să activați apoi modul Aplicații de încredere.

Începutul paginii