Evaluarea stării de protecție a computerului și rezolvarea problemelor de securitate

26 decembrie 23

ID 70907

Problemele cu protecția computerului sunt semnalizate printr-un indicator aflat în partea de sus a ferestrei principale a aplicației. Verde indică faptul că computerul dvs. este protejat. Galben indică faptul că există probleme de protecție, iar roșul indică faptul că securitatea computerului dvs. prezintă un risc important. Se recomandă să remediați problemele și amenințările la adresa securității imediat.

Puteți deschide fereastra Centru de notificări făcând clic pe butonul Detalii din fereastra principală a aplicației. Această fereastră furnizează informații detaliate privind starea de protecție a computerului și sugerează posibile acțiuni de remediere a problemelor și amenințărilor.

Problemele de protecție sunt grupate după categorii. Pentru fiecare problemă, se afișează o listă de acțiuni care le puteți efectua pentru rezolvarea problemei.

Secțiunea Stare afișează informații despre starea de protecție a computerului și starea abonamentului. Dacă sunt detectate probleme care trebuie rezolvate, un buton Remediere este afișat lângă notificare; puteți remedia problemele de securitate făcând clic pe acest buton.

Secțiunea Recomandări prezintă acțiunile care ar trebui efectuate pentru optimizarea funcționării aplicației și utilizarea mai eficientă a acesteia.

Secțiunea Noutăți afișează știri despre securitatea cibernetică.

Făcând clic pe butonul Se afișează N de notificări ignorate sunt afișate notificările pentru care s-a aplicat acțiunea Ignorare. Notificările ignorate nu schimbă culoarea indicatorului de protecție din fereastra principală a aplicației.

Acest articol v-a fost util?
Ce putem îmbunătăți?
Mulțumim pentru feedback! Ne ajuți să devenim mai buni.
Mulțumim pentru feedback! Ne ajuți să devenim mai buni.