Despre regulile de acces la resurse Web

19 decembrie 22

ID 123287

O regulă de acces la resurse Web este un set de filtre şi acţiuni efectuate de Kaspersky Endpoint Security când utilizatorul vizitează resurse Web descrise în regulă în intervalul de timp indicat în planificarea regulii. Filtrele îţi permit să specifici cu precizie un set de resurse Web la care accesul este controlat de componenta Control Web.

Sunt disponibile următoarele filtre:

  • Filtrare după conţinut. Componenta Control Web împarte resursele Web în categorii în funcţie de conţinut şi tipul datelor. Poţi controla accesul utilizatorului la resurse Web cu tipuri de conţinut şi date din anumite categorii. Când utilizatorii vizitează resurse Web care aparţin categoriei de conţinut şi/sau categoriei de tip de date selectate, Kaspersky Endpoint Security efectuează acţiunea specificată în regulă.
  • Filtrare după adresele resurselor Web. Poţi controla accesul utilizatorului la toate adresele de resurse Web sau la adrese de resurse Web individuale şi/sau la grupuri de adrese de resurse Web.

    Dacă sunt specificate filtrarea după conţinut şi filtrarea după adresele resurselor Web şi adresele specificate pentru resurse Web şi/sau grupuri de resurse Web aparţin categoriilor de conţinut sau categoriilor de tipuri de date selectate, Kaspersky Endpoint Security nu controlează accesul la toate resursele Web din categoriile de conţinut şi/sau categoriile de tipuri de date selectate. În schimb, aplicaţia controlează numai accesul la adresele de resurse Web şi/sau adresele de grupuri de resurse Web specificate.

  • Filtrare după numele utilizatorilor sau ale grupurilor de utilizatori. Poţi specifica numele utilizatorilor şi/sau grupurilor de utilizatori pentru care accesul la resurse Web este controlat după această regulă.
  • Planificare regulă. Poţi specifica planificarea regulii. Planificarea regulii determină intervalul de timp pentru care aplicaţia Kaspersky Endpoint Security monitorizează accesul la resursele Web la care se aplică regula.

După instalarea Kaspersky Endpoint Security, lista de reguli a componentei Control Web nu este goală. Două reguli sunt presetate:

  • Regula Scenarii şi tabele de stil, care asigură tuturor utilizatorilor accesul permanent la resursele Web ale căror adrese conţin nume de fişiere cu extensia css, js sau vbs. De exemplu: http://www.example.com/style.css, http://www.example.com/style.css?mode=normal.
  • Regula „Default”, care asigură tuturor utilizatorilor accesul la orice resurse Web oricând.

Acest articol v-a fost util?
Ce putem îmbunătăți?
Mulțumim pentru feedback! Ne ajuți să devenim mai buni.
Mulțumim pentru feedback! Ne ajuți să devenim mai buni.