Scanarea cu Antivirusul pentru Web a adreselor URL în bazele de date cu adrese Web periculoase şi de phishing

19 decembrie 22

ID 128018

Scanarea linkurilor pentru a vedea dacă acestea sunt incluse în lista de adrese Web de phishing permite evitarea atacurilor de tip phishing. Un atac de tip phishing poate fi deghizat, de exemplu, într-un mesaj de e-mail de la bancă în care este inclus un link către site-ul Web oficial al băncii respective. Dacă faci clic pe link, vei fi direcţionat către o copie fidelă a site-ului Web al băncii, browserul afişând inclusiv adresa Web reală a băncii, chiar dacă tu ai accesat un site falsificat. Începând din acest moment, toate acţiunile pe care le faci pe site sunt urmărite şi pot fi utilizate pentru a ţi se sustrage bani.

Deoarece linkurile către site-uri Web de phishing pot fi primite şi din alte surse decât mesajele de e-mail, precum mesajele ICQ, Antivirusul pentru Web monitorizează la nivelul traficului Web încercările de accesare a unui site Web de phishing şi blochează accesul la astfel de site-uri. Listele de adrese URL de phishing sunt incluse în kitul de distribuire Kaspersky Endpoint Security.

Pentru a configura Antivirusul pentru Web să verifice adresele URL în bazele de date cu adrese Web de phishing şi periculoase:

  1. Deschide fereastra cu setările aplicaţiei.
  2. În partea stângă a ferestrei, în secţiunea Protecţie antivirus, selectează subsecţiunea Antivirus pentru Web.

    În partea dreaptă a ferestrei se afişează setările componentei Antivirus pentru Web.

  3. Fă clic pe butonul Setări.

    Se deschide fereastra Antivirus pentru Web.

  4. În fereastra Antivirus pentru Web, selectează fila General.
  5. Efectuează următoarele acţiuni:
    • Dacă doreşti ca Antivirusul pentru Web să verifice adresele URL în bazele de date cu adrese Web periculoase, în secţiunea Metode de scanare, bifează caseta de selectare Verifică dacă linkurile sunt listate în baza de date de linkuri periculoase.
    • Dacă doreşti ca Antivirusul pentru Web să verifice adresele URL în bazele de date cu adrese Web de phishing, în secţiunea Setări anti-phishing, bifează caseta de selectare Verifică dacă linkurile sunt listate în baza de date de linkuri de phishing.

    De asemenea, poţi să verifici linkurile în bazele de date de reputaţie din Kaspersky Security Network.

  6. Fă clic pe OK.
  7. Pentru a salva modificările, fă clic pe butonul Salvare.

Acest articol v-a fost util?
Ce putem îmbunătăți?
Mulțumim pentru feedback! Ne ajuți să devenim mai buni.
Mulțumim pentru feedback! Ne ajuți să devenim mai buni.