Folosirea unui simbol/card inteligent cu Agentul de Autentificare

19 decembrie 22

ID 133615

Un simbol sau un card inteligent poate fi folosit pentru autentificare atunci când se accesează unităţi de hard disk criptate. Pentru aceasta, trebuie să adaugi fişierul certificatului electronic al unui simbol sau card inteligent la comanda pentru crearea unui cont de Agent de Autentificare.

Folosirea unui simbol sau card inteligent este disponibilă dacă unităţile de hard disk ale computerului au fost criptate utilizându-se algoritmul de criptare AES256. În cazul în care unităţile de hard disk ale computerului a fost criptate utilizându-se algoritmul de criptare AES56, adăugarea fişierului de certificat electronic la comandă va fi refuzată.

Pentru a adăuga fişierul certificatului electronic al unui simbol sau card inteligent la comanda de creare a unui cont de Agent de Autentificare, mai întâi trebuie să salvezi fişierul folosind software terţ pentru administrarea certificatelor.

Certificatul simbolului sau al cardului inteligent trebuie să aibă următoarele proprietăţi:

  • Certificatul trebuie să fie conform cu standardul X.509 şi fişierul certificatului trebuie să aibă codificarea DER.

    Dacă certificatul electronic al simbolului sau al cardului inteligent nu îndeplineşte această cerinţă, plug-inul de administrare nu va încărca acest certificat în comanda pentru crearea unui cont de Agent de Autentificare şi va afişa un mesaj de eroare.

  • Parametrul KeyUsage care defineşte scopul certificatului trebuie să aibă valoarea keyEncipherment sau dataEncipherment.

    Dacă certificatul electronic al simbolului sau al cardului inteligent nu îndeplineşte această cerinţă, plug-inul de administrare va încărca acest certificat în comanda pentru crearea unui cont de Agent de Autentificare şi va afişa un mesaj de avertizare.

  • Certificatul conţine o cheie RSA cu o lungime de cel puţin 1024 de biţi.

    Dacă certificatul electronic al simbolului sau al cardului inteligent nu îndeplineşte această cerinţă, plug-inul de administrare nu va încărca acest certificat în comanda pentru crearea unui cont de Agent de Autentificare şi va afişa un mesaj de eroare.

Acest articol v-a fost util?
Ce putem îmbunătăți?
Mulțumim pentru feedback! Ne ajuți să devenim mai buni.
Mulțumim pentru feedback! Ne ajuți să devenim mai buni.